Becuri economice

De curând, eu și fratele meu am decis să facem tot posibilul să facem economii prin casă.

Prea greu nu pare să fie, acum, la început de drum.

Ca să economisim apă la baie, am văzut eu pe la televizor, pe vremea când ma uitam, că se poate pune un recipient cu apă, gen sticlă mai mare, în rezervor. Astfel, o parte din volumul acestuia este înlocuită, și practic se umple cu apă mai puțină. Oricum, cică atunci când tragi apa, se duce o cantitate mai mare decât ar fi nevoie. Om trăi și om vedea.

Pentru a economisi curent, avem deja becuri economice. Habar nu am ce diferența fac astea la factură. Știu doar că factura vine de vreo 75 de RON pe lună, cu lumini aprinse târziu în noapte, telefoane încărcare la 2, 3 zile, frigider și PC în priză. Becurile le am de când ne-am mutat, adică de vreun an. Mereu am fost în casă 3, 4 persoane. Știu că dincolo, la gazdă, cu 5 persoane, factura era cam triplă. Ce-i drept, pe lângă „sculele” noastre, exista un sistem audio pornit cam non-stop. Și becuri normale. Care ori erau de proastă calitate, ori se ard foarte ușor de felul lor. În câteva luni am schimbat vreo 4 în partea noastră de apartament. Eu le-aș recomanda numai din comoditate. Plus că nu sunt scumpe. Costă mai mult ca cele clasice, dar, dacă nu cumperi ce îți sare în drum, poți să ieși destul de ieftin. Pe acest site, de exemplu, cel mai ieftin este 7 lei și ceva.

La căldură nu prea e de economisit. Dăm drumul decât în caz de ger la calorifere.

Voi ce metode folosiți pentru a economisi apă, electricitate, și ce se mai poate economisi prin casa creștinului? Că-s curioasă.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Follow on Feedly
%d bloggers like this: