Bărbat în casă

Adică eu. Eu sunt bărbatul în casa în care locuiesc cu chirie. Şi sunt mândră de nu mai pot!

Mi-am dat seama de asta zilele trecute, când, la mine la muncă au ajuns primele scaune dintr-o serie de muuuuulte de tot. M-am apucat să montez la unul din ele, cot la cot cu un coleg. Managerul de departament, pentru care se monta toată drăcovenia, s-a alăturat curând, iar eu manevream şuruburi alături de cei doi. Mititică, trei la metru şi patru la kil cum mă ştiţi, m-am prins repejor ce şi unde vine pus.

Colegele au fost surprinse. Mie nu mi se pare nimic mai firesc. Cred că o femeie, mai ales una ca mine, trebuie să ştie măcar cum arată o şurubelniţă. Spun una ca mine în sensul că sunt venită din provincie, am stat 3 ani la cămin şi nu mi-a plăcut niciodată să dau fuga la băieţi să ma ajute şi să schimb un bec. Aşa că am învăţat să îmi desfac singurică conservele cu un cuţit, să desfac borcane încăpăţânate, să ung balamale, să înşurubez la loc câte ceva. Atunci când am chemat ajutoare ca să nu arunc ceva în aer, am fost atentă la cum se readuce la viaţă “victima” şi am luat aminte.

Cred că femeile au luptat atâţia ani ca să nu fie discriminate tocmai pentru că sunt capabile să se descurce singure şi cu chestii de astea. Nu cred că aşa ceva ştirbeşte în vreun fel feminitatea. Ştiu să port rochii elegante şi să mă fardez cu aceeaşi lejeritate cu care folosesc cuţite să înşurubez chestii.

Am prin casă un set de şurubelniţe, cuie. Ciocan iau din vecini. tre` să îmi cumpăr. Şi la cum bubuie pereţii de la muzică în week-enduri, mi-ar trebui şi bormaşină. Până atunci, am intrat pe InsatermScule.ro şi m-am îndrăgostit de un pistol de lipit, la jumătate de preţ faţă de ce am găsit în magazine.

Lăsând gluma la o parte, cea mai faină parte când eşti ca mine este reacţia bărbaţilor. Există bărbaţi care se simt lezaţi când nu îi las să pună mâna pe ceva până nu îmi fac eu damblaua. Că ei sunt bărbaţi!!!! Şi bărbatu nu lasă femeia!!!! Pe ăştia îi cam evit ulterior. Îmi plac cei care răspund cu un: ” Ia dragă, tu cum faci?”. Sau cu: “Dacă îţi rupi degetele, să nu mă înjuri după aia!”. Şi da, am dat şi de varianta foarte fericită, m-am topit de drag, cu: “Ia, vrei tu să faci? Da` mă asculţi ce zic, să nu îţi dai să te juleşti!”. Tovarăşi care au priceput că eu vreau să învăţ să mă descurc, nu să mă dau mare.

Aşa sunt eu. Nu îmi place să depind de nimeni. Să ştiu eu să fac singurică ce e de făcut prin casă. Îmi place să fiu în stare să ajut pe unu` care se chinuie să repare ceva. Nu neapărat pentru că are nevoie să îl ajut, ci pentru că aşa mi-e firea.

P.S. Pentru cei care vor să mă surprindă cu o bormaşină…ziua mea e pe 7 Octombrie. 🙂

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: