Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne

Băiatul cu pijamale în dungi este una din cărțile alea despre care am vrut să scriu cât mai repede, înainte să treacă emoțiile provocate de lectura ei. Este o carte scrisă într-un mod ce mi-a amintit foarte tare de Narnia, pentru că totul este povestit din perspectiva unui copil. Am citit-o week-endul trecut, iar rândurile astea au fost scrise imediat ce am terminat. Dar cum în ultima vreme vinerea aparține cărților pe aici, am zis să păstrez „tradiția”.

Este povestea lui Bruno, copilul unui comandant din al doilea Război Mondial. Într-o zi, Bruno se vede mutat din casa din Berlin, cea cu 5 etaje, dacă puneai la socoteală subsolul și cămăruța de la mansardă. Mutat pur și simplu. Vine acasă într-o bună zi și găsește menajera împachetând lucrurile.

Află de la mama sa că urmau să se mute la „Out With”, pentru că tatăl său fusese promovat, era foarte apreciat la muncă, iar Fuhrerul avea planuri mari pentru el.

Casa cea nouă este plictisitoare pentru copil. Iar la asta contribuie faptul că acolo unde se mutaseră nu existau străzi, gherete și nici cafenele cu bărbați ce sorbeau băuturi spumoase din pahare mari. Și nu avea nici prieteni. În schimb, erau mulți soldați. Și mai era sora, un caz pierdut, cu care nu avea de gând să se joace prea curând.

De la fereastră se vedea un gard, înalt de tot, cât un stâlp de telegraf. Dincolo de gard, erau oameni în pijamale. Muuulți oameni în pijamale. Erau frați, tați, bunici și, foarte posibil, câțiva unchi.

Într-o bună zi, plictisit de lecțiile la domiciliu, Bruno își amintește cât de mult îi plăcea să exploreze. Așa că se duce spre gardul pe care îl vedea de la fereastra camerei sale. Acolo, găsește un băiețel ce se uita în pământ. Află că se numea Shmuel și că venea din Polonia. Cei doi leagă o prietenie ciudată pentru cei 9 ani ai lor. O prietenie fără joacă și fără năzbâtii. Încep să își povestească viețile, așa cum erau ele înainte să ajungă de o parte și de alta a gardului.

Mi s-a părut foarte interesantă prietenia asta dintre copii. Un neamț și un evreu. Copilul unui comandant și victima unui lagăr. Și, chiar dacă această carte nu are cine știe ce acuratețe istorică, ne arată, cred eu, că ne naștem la fel. Și că am fi ceva mai fericiți dacă am fi mai atenți la ceea ce ne unește decât la ceea ce ne separă.

Celor doi copii nu le păsa că era război. Nu înțelegeau de ce unul din ei are pijamale în dungi și celălalt haine apretate. Ei pur și simplu aveau nevoie de cineva cu care să se joace.

Sfârșitul devine previzibil în penultimul capitol. Și este un sfârșit dureros. Nu știu cum mă așteptam să se termine cartea când m-am pus pe citit, dar nu mă așteptam la ceea ce s-a întâmplat.

Băiatul cu pijamale în dungi nu este o carte care să te zvârcolească de la cap la coadă. Te prinde încetul cu încetul, pe măsură ce Bruno aude din conversațiile părinților, sau atunci când este derutat de faptele adulților din jur.

Și te pune pe gânduri o vreme…

Like

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

3 Responses

  1. Alecsandra says:

    Mi-a plăcut recenzia. Deşi vizitând Lagărul de concentrare Auschwitz şi mai experimentând diverse locuri asemănătoare, am rămas cu vaga senzaţie că mi-a fost îndeajuns. Emoţia pe care am simţit-o acolo, am vaga senzaţie că aş şimţi-o şi citind această carte din recenzia ta, care este una foarte bună, apropo, însă sunt sigură că surpinde ceea ce este esenţial. Recunosc că după nume, nu m-am gândit că abordează o asemenea temă, dar este una pentru suflete tari, cu siguranţă.
    Felicitări şi mult spor la citit!

    • Eu tocmai am văzut filmul, sâmbătă seara și mi s-a părut și mai emoționant decât cartea.În carte, fiind perspectiva unui copil, descrierile sunt foarte inocente. Dar în film începi să înțelegi ce și cum și te zguduie emoțional.
      Cât despre muzee, am înțeles că există un muzeu al Holocaustului în Israel. Să îl vizitez este „on my Bucket List” să zic așa. Pentru că este foarte ingenios gândit.

  1. October 26, 2015

    […] Despre Băiatul cu pijamale în dungi am scris prin august. Am avut cartea în format electronic, iar apoi am cumpărat-o. Volumul meu este acum împrumutat. Cel care merge la voi este, cum spuneam, cumpărat anume pentru un cititor. […]

Leave a Reply to Luciana Corlan Cancel reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: