Amelia Earhart

Amelia Earhart este femeia care mă inpiră pe mine. Mai mult decât orice altă femeie.

Am aflat despre ea, credeţi sau nu…dintr-un film. Din Night at the Museum 2. Apărea acolo o reproducere a ei, de la Smithsonian Museum, ce prindea viaţă noaptea. Acel manechin urma să ajute personajul principal.  Era o femeie hotărâtă, curioasă, curajoasă mai ales, ce credea, la orice pas, că este discriminată din cauza sexului.

Poate nu a fost o femeie senzuală. Poate nu a fost pasionată de corsete şi desuuri, ca majoritatea celor din ziua de azi. Există o mică posibilitate să fi purtat jupe, dar nu garantez. Ea era genul băieţoasei hotărâte, veşnic în pantaloni, încercând să îşi facă un  nume, într-o lume dominată de bărbaţi.

Amelia Earhart este femeia care mă inspiră pentru că în fiecare din noi se ascunde o mică parte din ea. În fiecare din noi există o femeie care luptă împotriva curentului, o femeie care se luptă cu prejudecăţile societăţii  în care trăieşte. O femeie care vrea să facă ceva în viaţă, deşi absolut toate indiciile îi spun unul şi acelaşi lucru: că nu  va reuşi. Există, tot în fiecare din noi, şi o ştiţi, şi senzuala, fermecătoarea, iubăreaţa. Dar despre ea, altă dată. Azi, despre ambiţioasă.

Pentru cei care nu ştiu, Amelia Earhart a fost prima femeie care a traversat singură, în zbor, Oceanul Atlantic.  Urmând să fie prima care a zburat din Honolulu până în Oakland, California.

În 1937, îşi propune să fie prima femeie care a zburat în jurul lumii, împreună cu copilotul său, Fred Noonan.

A dispărut, în timpul unui zbor deasupra Pacificului. Plecase din Miami, în aventura de care spun mai sus.

De altfel, anul trecut, o întreagă echipă a pornit în căutarea ei. 20 de arheologi şi cercetători susţineau că femeia, împreună cu pilotul cu care a dispărut, ar fi supravieţuit, câteva zile, pe un atol, numit Nikumaroro în plin ocean. Acesta se află la 40 de kilometri de insula Howland, unde era programată aterizarea.

Ambiţia ei a ambiţionat o lume. O lume ce refuză să creadă, după cum vedeţi, că a dispărut în mare. Unii susţin că a mai trăit câteva zile, şi nu pe acel atol, ci pe insula Gardner. Acolo a fost găsit scheletul unei femei caucaziene, şi chiar mici nimicuri feminine, precum o oglindă, un ruj, nişte haine. Nu s-a putut demonstra că aparţin Ameliei, pentru că, ce să vezi, rămăşiţele pământeşti menţionate au dispărut.

Ipotezele privind faptul că nu a murit pe loc, dispărând în ocean, sunt alimentate de faptul că staţia radio a aparatului de zbor a funcţionat 5 zile de la data prăbuşirii. Ce radio este atât de rezistent la apă?

Aşadar, femeia care a inspirat atâtea generaţii, care a luptat cu toate forţele pentru sexul frumos, şi care a spart orice tipar al vremurilor în care trăia, rămâne un mister. Un vis. O femeie cum se găseşte în fiecare din noi, luptând să iasă.

Cât despre personajul din filmul mai sus menţionat, da, dispare şi ea. Numai că pe ea zorii o fac să dispară. Exponatele de muzeu din acel film erau vii doar noaptea, iar lumina le transforma în praf. Iar Amelia, personajul din film, a ales să facă un drum cu avionul său preferat, deşi era cât se poate de conştientă că nu se va mai întoarce.

Cred că la fel ar fi făcut şi adevărata Amelia. Ar fi plecat, totuşi, în călătoria aceea în jurul lumii, chiar dacă ar fi ştiut de la bun început că va fi ultima dată când zboară. Cred că dacă într-adevăr, s-a prăbuşit în mare şi a murit, fără să fi rătăcit,  s-a stins cumva fericită, că pleacă într-o lume mai  bună făcând lucrul pe care îl iubeşte cel mai mult, şi pentru care a luptat o viaţă.

La ea m-am gândit când a venit provocarea Spring SuperBlog 2013. Pe tine ce femei te inspiră?

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: