4 ochi frumoși

ertPort ochelari de pe la 16 ani. Și vă spun sincer, nu m-au deranjat niciodată. Îmi plac, am găsit și ramele visurilor mele, au devenit o parte din identitatea mea ca persoană.

Nu de alta, dar am o miopie babană, de vreo -3 per fund de borcan. Asta înseamnă că eu acum, când scriu, dacă îmi dau ochelarii jos văd ecranul calculatorului în ceață și culori difuze. Când ai o miopie ca a mea, ochelarii devin o extensie a corpului. O dependență. Așa cum sunt cârjele pentru un invalid. Îți faci controale cam la 6 luni, iar dacă  dioptriile se schimbă dramatic, te desparți foarte, foarte greu de ochelarii care ți-au fost tovarăși de suferință.

Sunt întrebată foarte des de ce nu mă operez. Păi, în primul rând, că nu prea vreau. Mai am mult și bine până o să îmi pot permite operația, sincer. Plus că m-am obișnuit așa. Nu îmi percep miopia ca pe un handicap. Sunt o fată mioapă. Și chiar nu îmi pasă ce cred alții despre asta.

Aș purta lentile de contact? Da. Le-aș purta la ștrand, la filme 3D, poate în zilele când mă mint că o să mă apuc de sport, la petreceri cu pălării haioase care mi-ar deranja ochelarii, sau la nunți,  boteze și cumetrii, desigur. Oricât ai fi de inventiv în situațiile astea, ochelarii te cam sâcâie.

Am întâlnit fete cărora le era teamă să își facă un consult, deși aproape că își băgau degetele în ochi de la cât avansase miopia. Atât de speriate erau de felul în care o pereche de ochelari le va afecta viața socială/ aspectul.

Dar aflați că ochelarii nu shimbă absolut deloc părerea celor din jur despre cineva. Lumea îi va observa în primele zile, cât timp sunt o noutate pe chip. Dar după aceea se vor contopi cu imaginea voastră, precum un rid, o nouă formă a sprâncenelor sau o tunsoare diferită. Cu timpul, oamenii nu vor mai sesiza că aveți ceva pe față.

 Îmi aduc aminte de prima dată când am schimbat ochelarii. Era penultimul an de liceu, prin martie. Colegii sesizaseră ceva nou la mine, așa că mă priveau mai cu luare-aminte: „Te-ai vopsit? Nu? Atunci te-ai tuns?”. Prin iulie, un băiat și-a dat seama în sfârșit, în timp ce intra în clasă: „Ai schimbat aragazul!” (Am ce???) „Termopanele fată! Erau aurii și aveau rame și jos!  Când le-ai schimbat? În week-end? Să știi că îți stă mai bine cu astea!”

Și în ziua aia am realizat eu că oamenii care îmi spuneau că nimeni nu mă va judeca după rame nu încercau să mă îmbărbăteze, ci erau cât se poate de sinceri…

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: