26 de ani

Azi împlinesc 26 de ani. Probabil ar trebui să regret că îmbătrânesc. Dar mă simt mai tânără și mai EU ca niciodată.

Dacă anul trecut stăteam și mă amăram că a trecut viața pe lângă mine, că am 25 de ani și nu am casă în rate, 3 copii, datorii la bancă, prietene cu care să bârfesc la cafea și cel puțin o afacere proprie, azi mă simt perfect!

Am fost mereu o ciudățică și o încăpățânată, în ciuda timidității de care am dat la un moment dat dovadă. Am învățat să mă lupt cu temerile pe care le aveam, deși tremuram de frică cu toată ființa. Am dansat în ploaie când m-a prins potopul în drum spre casă, și am chiuit jucând hore pe care tocmai le învățam. Nimic nou sub soare din acest punct de vedere.

Mi s-a spus uneori că sunt puțin imatură pentru anii mei. Că o femeie ca mine nu ar trebui să se tundă ca o copilă și nici să aibă culori turbate în zâmbet, în păr și pe pleoape. Și o vreme am avut stima de sine afectată de părerile alea.

Dar apoi mi-am dat seama: nu sunt un om definit de cifre. Vârsta pe care urmează să o împlinesc (citiți asta la miezul nopții, dar eu m-am născut abia la ora 4) nu spune absolut nimic despre ceea ce sunt. În plus, am de gând să trăiesc vreo 100 de ani, iar din punctul ăsta de vedere, viața mea abia începe.

Îmi doresc din toată inima să fiu văzută ca un om bun, blând și vesel, care îi inspiră pe cei din jur să fie la fel. Sper să vă placă la mine pe blog și să reveniți cu plăcere. Pentru că ceea ce fac pe aici mă definește de câțiva ani, cu bune și cu rele.

Sunt, bineînțeles, o grămadă de lucruri de îmbunătățit, aspecte în care am de evoluat. Și abia aștept! Nu credeam că am să spun asta vreodată, dar azi mă bucur că îmbătrânesc. Dragă 30, păzea că vin!

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

5 Responses

  1. Cristi N. says:

    La multi ani ! Cat despre partea cu imaturitatea, te inteleg perfect, ai eu am tot 26 de ani si inca ma uit la anime-uri. desene animate si citesc manga.

  2. Adriana says:

    Fata draga, sa fii fericita! Mi-a mers la inima descrierea ta și crede-mă viața poate începe și mai târziu, dar tu să ai mereu începutul tău. La mulți ani!

  3. Felicitari Luciana. Tocmai ai depasit un nivel de evolutie. Ai mai urcat o treapta.

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: