25 de motive pentru care mi-ești dragă

Azi, prietena mea din copilărie împlinește 25 de ani. Și m-am gândit la 25 de motive să îi aduc un zâmbet pe buze. Mi-e dragă tare și ne vedem rar. Și poate nu mai suntem prietene în sensul clasic al cuvântului, cu ieșeli la cafea, în parc, sau mai știu eu ce. Dar este unul din oamenii pe care sper să îi am alături o viață.

Așadar, draga mea, uite de ce te iubesc:

1. Pentru că ești primul dușman devenit prieten.

2. Pentru că ne știm de 19 ani și ai fost lângă mine când am avut nevoie. Numai ai mei m-au suportat mai mult de atât, iar ei, săracii, nu prea au de ales.

3. Pentru că mi-ai fost prietenă când eram mică, grasă și timidă.

4. Pentru că într-a șaptea te-ai dus la proful de fizică și ai pledat pentru notele mele.

5. Pentru că aia e, de mine nu scapi.

6. Pentru că împărțim aceeași dependență de Cola.

7. Pentru că deși ne știm de atâta timp, nu avem nici o poză împreună și nici nu simt nevoia să am vreuna să te simt aproape.

8. Pentru că atunci când am avut nevoie mi-ai întins mâna de ajutor fără să clipești.

9. Pentru că visez să mi se spună 3 lucruri în viață: „Datorită ție nu am renunțat.”, „Îți mulțumesc că exiști.” și „Te iubesc.”, iar tu mi-ai spus unul din ele.

10. Pentru că noi am demonstrat cum contrastele se atrag. Și azi mi se pare o minune faptul că suntem prietene, deși două persoane mai diferite ca noi nu cred să se fi cunoscut vreodată.

11. Pentru că alături de tine am tocit pentru BAC.

12. Pentru că alături de tine m-am dopat cu Red Bull, Cola, șnițele de soia și cartofi prăjiți, învățând la 3 noaptea pentru BAC-ul la română, până am ajuns să râd ca apucata la cele mai banale versuri.

13. Pentru că în mod șocant, deși nu avem aceleași gusturi la haine, arătăm bine una în hainele alteia.

14. Pentru că distanța nu ne desparte.

15. Pentru că deși în ultimii ani ne-am văzut doar de 3 ori, încă râdem la aceleași glume.

16. Pentru că ești unul din oamenii cu care oricât de rar aș vorbi, mă ascultă cu adevărat.

17. Pentru că deși de vedem atât de rar, nu simt că asta a slăbit cât de puțin orice nație de prietenie om avea.

18. Pentru că ție îți stă bine și blondă și șatenă, pe când eu dacă aș blonzi și aș ieși din casă aș fi internată la 9.

19. Pentru că la 13 ani aveam o obsesie pentru o trupă de băieți, și un clip preferat în repertoriul lor. Vreo 6- 7 ani mai târziu, ai auzit melodia aia la televizor, ai înregistrat pe telefon pentru mine, și m-ai sunat să îmi pui înregistrarea. Aș vrea ca atunci să fi avut cuvinte să spun cât a contat gestul ăla. Pentru că atunci, în ziua aia, am realizat câtă atenție acorzi hachițelor mele.

20. Pentru că enumerând atâtea chestii faine de tine, sper să mă ierți că ți-am șterpelit poza de pe Feisbuc. App de asta, ai nevoie disperată de vreo două poze la rezoluție mai acătării!

21. Pentru că „Pui sau Rață?” „Rață!” „OK..Pui să fie!” ne-a amuzat doar pe noi.

22. Pentru că așa am chef.

23. Pentru că sper să nu te ia și pe tine criza de argint peste vreo două luni. „Sfert de secol” e o idee care te izbește fără milă…sincer îți zic.

24. Pentru că râsul tău e molipsitor și mi-e dor să îl aud.

25. Pentru că sper să simți la fel pentru mine. #puppyface

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: