Notre Dame de Paris

Povesteam în leapșa primită acum câteva săptămâni despre cântecul meu preferat: o întreagă piesă de operă, Notre Dame de Paris.

Am văzut, între timp, mai multe variante ale piesei. Poate sunt subiectivă, pentru că sunt vorbitoare de franceză, sau pentru că-mi place Garou. Dar varianta originală, cea canadiano-franceză, mi se pare cea mai reușită.

Actorii sunt foarte talentați, iar vocile lor sunt de-a dreptul angelice. Te transportă în lumea pe care o redau cu totul. Îți transmit măreție, farmec, iubire, dar și suferință, deznădejde, frică.

Treci prin poveste fără să simți când a trecut timpul, dar simțindu-i intensitatea cu tot sufletul.

Un lucru foarte interesant din punctul meu de vedere, pe care l-am descoperit, este faptul că majoritatea celor din distribuție sunt de fapt cântăreți. Eu aș fi putut să jur că sunt de fapt actori.

Machiajul actorilor este și el unul de excepție. Dacă veți căuta poze cu ei în afara acestei scene, veți vedea că fizionomia unora este schimbată total. Din anumite unghiuri se vede clar că este folosită conturarea cu umbre și iluminator la greu. Dar din altele, ai senzația că ți s-a părut și că trebuie să fie de la lumini.

Nu am fost eu foarte des la Operă, dar uite o piesă la care aș merge cu ochii închiși, dacă ar apărea la noi. Bineînțeles, dacă aș avea vreun indiciu că distribuția este la fel de capabilă.

Pentru cei care nu știu, povestea se învârte în jurul catedralei Notre Dame, în anii 1490 (parcă). Esmeralda, o tânără țigăncușă, ajunge acolo cu grupul său.

De ea se îndrăgostesc Frollo, arhidiaconul, Quasimodo, clopotarul și Phoebus, căpitan în armata regelui. Fiecare din cei trei bărbați trăiește o adevărată dramă stârnită de dragoste, pentru că fiecăruia îi părea interzisă, într-un anumit fel.

Însă o poziție foarte fragilă este Esmeralda, de care se trage sentimental și moral în toate părțile. Nu știu în carte cum este, însă în musical nu pare să facă ceva anume pentru a atrage atâta atenție asupra ei. Ba mai mult, pare o persoană sensibilă, cu o inimă mare, care se îndură de ceilalți și încearcă să îi ajute.

Totul este narat de Gringoire, poet și menestrel. Personajul meu preferat. Mai ales jucat de Pelletier. Acesta este și el participant la acțiune, dar este cumva detașat de ea, spectator. Are o eleganță aparte, mi se pare mie.

Dar, cum spuneam, este posibil ca astea să fie doar impresii, căci nu am citit cartea încă. Și va aștepta puțin, căci pe moment lecturile mele sunt programate deja. Mă așteaptă o listuță.

Felul în care este jucat acest musical, fix varianta de mai jos, m-a făcut să alerg să o caut. Am auzit că nu e chiaaar așa bună pe cât cred unii. Dar vreau să mă conving.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: