GoodWine – o conferință dedicată vinului

Între 25 și 27 noiembrie, la Pavilionul C1 de la Romexpo, are loc GoodWine, prima și cea mai importantă convenție dedicată vinului și industriei de vinificație din România. Este un eveniment la care nu prea ai voie să lipsești dacă ești pasionat de vinuri sau, cred eu, de băutură în general.goodwine

Cred că există ceva magic în vin. În migala necesară producerii lui. Mi se pare că natura poate fi îmbuteliată într-o asemenea sticlă. Dacă ai simțurile destul de fine, poți să descoperi o lume întreagă într-o înghițitură din băutura lui Bachus. Pentru că poartă în ea aroma și spiritul pământului în care-și înfige rădăcinile vița de vie din care provine. Poți simți toate nuanțele în gust și în miros. Poți să le vezi prin sticla bombată a paharului.

Gustul pentru vinul adevărat este ceva care se educă în timp și care necesită răbdare, efort și puțină poezie, ici-colo. Este o magie care mă fascinează de vreo doi ani încoace, de când am fost la o degustare de vinuri spaniole și mi-am dat seama cât sunt de multe de știut despre un simplu lichid. Și mi-am mai dat seama în seara aia că am o colegă foarte pasionată de așa ceva. Mi-a vorbit mult despre domeniu fata de atunci. Cu așa o pasiune, că era imposibil să nu ascult cu ochii mari și urechile ciulite.

Mi-am propus atunci să mai caut evenimente de profil, să aflu mai multe. GoodWine este cel mai important eveniment dedicat vinului organizat în România, el atragând cel mai mare număr de expozanți într-un spațiu brut de 3000 mp, în cadrul Romexpo. La eveniment vor fi cam 140 de expozanți, reprezentând vinuri de origini diverse. Vor fi prezentări și converințe pe tema asta, iar biletele sunt la prețuri chiar OK, față de ce am mai găsit eu pe net.

Cred, de fapt, că prețul este cel mai mare atu al evenimentului. Ca începător în domeniu, cred că este OK-ish să dai un 30 de RON pe bilet, pentru o intrare care înclude accesul la câteva conferințe și la degustări.

goodwine-bilete

Dacă ești blogger din București, poți face rost de bilet de la Blogal Initiative, scriind un articol despre eveniment. Sper să ne vedem pe acolo, să ciocnim un pahar.

Nu uita să dai share! Mulțumesc!

Comments

Păreri

You may also like...

Leave a Reply

Follow on Feedly
%d bloggers like this: